Arta populară din microregiunea Țara Hațegului - Ținutul Pădurenilor - Tara Hategului Tinutul Padurenilor

Go to content

Main menu:

Arta populară din microregiunea Țara Hațegului - Ținutul Pădurenilor

Viață rurală
I. Costumul popular
Costumul popular
Frumusețea și măreția locurilor din Pădurenii Hunedoarei și Bazinul Hațegului dobândește o și mai mare valoare prin locuitorii înveșmântați în straie arhaice, părând a fi coborât de pe Columna lui Traian: bărbații cu căciulile teșite, cu cămăși și îțari albi, având pe umeri gluga dacică și ținând în mână boata încrustată. Sau femeile, în cămășile lor lungi până la călcâie, albe, părând a fi statui mișcătoare.
Spectaculos prin complexitate și prin măiestria cu care e realizat, poate fi admirat astăzi îmbrăcat de localnici cu ocazia zilelor de sărbătoare, fiecare familie păstrând încă, cu mândrie, o colecție impresionantă de piese. Muzeele locale expun și ele piese vechi de port popular, de mare valoare.

În ultimele decenii, se remarcă revalorizarea costumului tradițional în mentalitatea populației. Pădureni ii sunt mândrii de costumul lor, îl abordează cu plăcere în orice ocazie și aproape fiecare familie păstrează cu sfințenie costumele vechi și își confecționează altele noi. La această revigorare, au contribuit festivalurile organizate în memoria bardului local Drăgan Muntean, dar și dezvoltarea turismului, pădurenii observând interesul mare al vizitatorilor față de costumul lor tradițional.
Până la începutul secolului al XX-lea, îmbrăcămintea locuitorilor din aceste ținuturi era confecționată în întregime în gospodăria țărănească. În fiecare an, la Paști, la Nedeie și la Crăciun, întreaga familie se înveșmânta în haine noi, al căror decor respecta normele stricte ale locului, astfel încât, acestea au dobândit amprentă zonală.

Timpul a adăugat la zestrea strămoșească dialogul cultural cu ținuturile învecinate, de la care oamenii au preluat elemente noi, sau cărora le-au oferit modelele proprii.
Unele piese de îmbrăcăminte sunt chiar anterioare civilizației daco-romane. Între acestea, opregul cu ciucuri, purta numai în Pădureni, Hațeg și în Banat, este de origine iliro-tracică, la fel ca și ceapsa care acoperă conciul nevestei la spate.
Gluga păstorească, numită de hațegani cășiulă, are origine dacică, iar opincile cu gurgui și obielele au fost dintotdeauna încălțămintea strămoșilor noștri.

Chiar dacă, sub aspect morfologic, costumul popular din Pădureni și Hațeg cuprinde aceleași piese componente, el se diferențiază printr-o mulțime e caracteristici proprii. Costumul femeiesc din ținutul Hațegului se remarcă prin sobrietate cromatică, spre deosebire de cel din Pădureni, cu o cromatică exuberantă, culoarea dominată fiind roșu. Cel din Ținutul Hațegului este mai apropiat sub aspect decorativ de cel din zonele Alba și Sibiu, unde s-a practicat păstoritul din vremuri străvechi.
Prin piesele sale de bază, costumul popular pădurenesc se înscrie în tipologia generală a costumului românesc. În același timp, el cuprinde o serie de trăsături definitorii, unele de străveche tradiție, prin care își exprimă individualitatea proprie. Unele trăsături specifice ale portului din Pădureni, se întâlnesc doar în acest spațiu și în teritoriile învecinate: Țara Hațegului, valea Bistrei sau cursul superior al Begheiului din Banat. Chiar dacă aceste componente se poartă astăzi rar, ele trebuie amintite ca trăsături specifice datorită valorii lor  ca semne de vârstă, stare civilă și socială și funcțiilor îndeplinite în timpul purtării: port de lucru și port festiv, de ceremonial sau ritual. Toate acestea împreună constituie mărcile identitare ale portului pădurenesc.
Între piesele componente, multe sunt identice sau asemănătoare cu cele din zonele învecinate. De pildă, pieptănătura și acoperirea capului femeilor măritate se regăsește în aceeași formă și în portul străvechi din Țara Hațegului, iar portul cepsei peste conciul care leagă cozile nevestelor îl regăsim atât în Hațeg, cât și pe Valea Bistrei și pe cursul superior al Begheiului.
Ștergarul de cap numit propoadă sau chișchineu se reîntâlnește în Hațeg și amintește de portul maramelor de borangic purtate în sudul și estul României.

Sub aspect decorativ, amintim organizarea compactă a câmpurilor ornamentale pe mânecile cămășilor femeiești, în formă de tablă, care se regăsește în Valea Bistrei. Decorarea compactă a pieptarului femeiesc din blană astfel încât pe mijlocul spatelui rămâne doar o mică suprafață nedecorată în formă de semilună (uneori și patru semilune), se reîntâlnește pe Valea Bistrei și în Almăj, unde în loc de semilună apare forma de fluture.
Purtarea cordoanelor metalice cu balți și chei este specifică Pădurenilor și nu se mai întâlnește în nici o altă regiune a țării. Asemenea podoabe metalice sunt în legătură cu cultul fertilității feminine. După un obicei străvechi, femeile lehuze își legau cheițe metalice la brâu, iar lacătul îl îngropau împreună cu placenta în pământ,  pentru a lega fertilitatea. Rusalin Ișfănoni apreciază că acest obicei stă la originea cheilor prinse în brâu de tinerele neveste, împreună cu balții, însă creșterea numărului de chei a dus treptat la pierderea semnificației magice inițiale, astfel încât cheile dobândesc valoare exclusiv artistică (Pădurenii Hunedoarei, pag. 189 – 190).

Unele ritualuri magice practicate de pădureni, foloseau și piese de port. Astfel, cămașa ciumei, era o practică de îndepărtare a bolilor și de stimulare a natalității. La Runcu Mare, lângă Ghelari, femeile căsătorite se adunau într-o șezătoare specială și într-o singură noapte confecționau cămașa ciumei, executând toate etapele muncii, de la de la melițatul cânepei, la pieptănatul și torsul fuiorului, apoi urzitul și țestul pânzei. Din pânza aceasta se cosea și se broda o cămașă care, pusă pe un suport de lemn în formă de cruce, era dusă la o răspântie de drumuri în afara satului. După trei zile, cămașa era aruncată pe apă. În unele localități, aceste cămăși se făceau și când erau vitele bolnave. Aceasta arată puternica valoare apotropaică a cămășii, capabilă să protejeze trupul omului de boli și frig.

Dintre trăsăturile caracteristice ale costumului din Bazinul Hațegului, amintim pieptănătura cu coarne la femei şi găteala capului cu propoadă.
În Hațeg întâlnim unele piese din pănură (stofă de lână țesută în casă) legate de ocupația pastorală: laibărul scurt până în talie, cu mâneci lungi răsfrânte;
şuba înfundată (care nu este deschisă în față) purtată și de femei și de bărbați, legată în talie cu brâu lat
şuba bărbătească cu clini triunghiulari dispuși lateral.

O piesă de  valoare excepțională este gluga de origine dacică, piesă cu caracter pastoral, folosită atât ca acoperitoare pentru cap și corp, cât și traistă. La poale, piesa are un registru decorativ cu însemne magice de protecție a corpului.
iepengeaua, cojoc lung din blană de oaie, purtat și de păstorii din Balcani. Documentele iconografice arată că bărbații purtau o pălărie cu boruri late, apropiată de cea din Tirol, Croația, Slovacia. Aceste elemente indică faptul că portul femeiesc și bărbătesc din Hațeg are o mare vechime în timp, păstrată până în secolul al XX-lea.

Decorul specific al cămășii bărbătești care prezintă pe piept decor în forma literei M este o caracteristică a cămășii purtată în ținuturile în care s-a practicat păstoritul. Posibil ca și acest decor să aibă funcție apotropaică.
Păstoritul se mai practică puțin astăzi în ținutul Hațegului, astfel că și aceste piese au ieșit complet din uz, dar cândva au constituit elemente identitare ale costumului din zonă.
1. Costumul popular din Țara Hațegului

2. Costumul popular din Ținutul Pădurenilor
O interesanta emisiune TV despre costumele populare pădurenești și creatorii lor, aici >
II. Meșteșuguri artistice
Ciobanii purtau în permanență la ei sânceaua cu care încrustau obiecte de lemn: căuce pe care le legau la fântâni pentru călători, fluiere, boate (bâte ciobănești) și furci de tors. Furcile de tors erau adevărate bijuterii pe care oierii le făceau în dar fetelor iubite. Acest gest însemna cererea în căsătorie. Unele furci erau decorate cu oglinzi mici, semn de dragoste din partea dăruitorului.

Pădurenii erau vestiți în toate ținuturile românești prin frumusețea podoabelor din metale neferoase, purtate de femei în jurul taliei, lucrate de meșteșugari din Ghelari și alte localități: balţii, cheile pe chici, lănțișoare cu chei sau inele și zale. Tiparele de pământ sau de piatră în care erau turnate  podoabele erau făurite de meșteri  pricepuți.

Un alt meștesug pentru care pădurenii erau renumiti, era ornamentarea lemnului prin legare cu cositor, procedură numită ferecare. Pe suprafața cilindrică a lemnului se executau crestături geometrice cu un cuțit (sâncea) purtată de bărbați la curea. În acestea se turna cositor topit. Asemenea obiecte erau codorii de bici, mosoare pentru arnici, mânere și teci pentru sâncele, furci de tors, fluiere și piesele componente din lemn ale cimpoiului. Dintre piesele ceremoniale realizate prin această tehnică erau: ciocanul de nuntă, un baston de lemn cu mâner de bronz, purtate  de mire, vornic și nănaş; bâtul de moaşă, bâtul de nănaşă.

Asemenea obiecte se mai făuresc de unii meșteri (Muntean Ionel din Socet, comuna Cerbăl) și se pot  vedea în muzeele  etnografice din zonă și în multe case pădurenești, a se consulta sectiunea mesteri populari >
Alte meșteșuguri: dulgherit, rotărit, fierărit.
III. Țesături
Țesăturile
Spre deosebire de alte zone etnografice românești, arta țesăturilor în Țara Hațegului și Ținutul Pădurenilor este mai puțin diversificată zonal. În ambele areale se întâlnesc aceleași categorii de produse, cu funcționalități identice. Majoritatea textilelor de interior erau  lucrate la războiul de țesut în tehnici specifice pentru fiecare categorie în parte. Materia primă folosită  la confecționare a  țesăturilor de interior era de origine vegetală: cânepă, in sau bumbac și de origine animală: lâna de oaie. Multe  din țesături se executau din fibre combinate:  urzeala din cânepă și băteala din lână.

În funcție de  destinația pe care au în  cadrul gospodăriei  piesele textile se clasifică astfel:
- țesături pentru uz gospodăresc: ștergare, saci, traiste și desagi, sedile, saltele, cearceafuri, ş.a.
- țesături decorative de interior: ștergare decorative numite chingee, fețe de masă, fețe de pernă,  covoare  și pricoiţe.
- țesături folosite la transport: traiste din lână și plotog (piele de oaie), desagi și gluga (căşiula)

În funcție de tehnicile de confecționare și decorare întâlnim:
- țesături în două ițe.
Cele  mai vechi țesături din această categorie erau decorate în vergi simple dispuse  pe lățimea țesăturii. Este cazul ștergarelor de uz gospodăresc, a unor  ștergare decorative  care se puneau în jurul farfuriilor de faianță ce împodobeau pereții, a țolurilor, a unor  straițe și desagi.  Prin folosirea vergilor  și pe lățimea și pe lungimea țesăturii se obțin carouri (coţche) pe straițe și  obiele, ca și pe unele covoare de pat. Tot în două ițe, alese cu mâna sunt și cilimurile întâlnite în interioarele maghiare din Crisur.
- țesături în patru ițe.
Tehnica era folosită la confecționarea unor lepedee, strujace, straițe,  și măsaie
- țesături  alese în năvăditură.
Cele mai multe textile lucrate în această tehnică sunt covoarele  și unele piese de port, precum brâiele, opregele sau catrințele.
- țesături decorate prin cusături artistice și broderii: cingeie, măsaie și unele fete de pernă.
Acestea aveau avantajul de a putea fi executate și pe materiale industriale: pânzeturi,  mătăsuri sau stofe.

Cusăturile  artistice sunt  efectuate pe pânză cu bumbac colorat sau fir de mătase sunt executate fie pe fir, ca în tehnica goblenului, fie peste fire, cu varianta cruciu.

Dantela (şipta, cipta)  se aplică pe marginea  sau la îmbinarea unor foi de țesătură, dar și la unele piese de port popular cum sunt cămășile, poalele, izmenele.  Dantelele sunt  lucrate cu croşeta după modele  desenate pe hârtie.

Textilele  decorative sunt piesele cu rol esențial în definirea stilului artistic al încăperilor.


Ștergarele sunt confecționate în exclusivitate din fire textile vegetale: cânepă, in, bumbac.  Sunt decorate numai la capete, în registre transversale cele mai multe cu decor ales geometric în culorile roșu și negru, dar se întâlnesc și ștergare  decorate policrom. După rolul  îndeplinit în decorarea interiorului, acestea se împart în: ștergare de blid și ștergare de culme, care au un singur cap decorat.

Feţele de pernă. (căpătânie) erau confecționate la războiul de țesut în două sau patru ițe, din fire vegetale.  Decorul, constând din registre transversale de alesături în tehnica peste fire era dispus fie la unul din capete, fie pe toată fata și  capătul dosului unde țesătura era îndoită. Aceste perne aveau lungimea de aprox. 6o cm și lățimea de 30 cm și erau umplute cu paie sau pănuși de porumb. Cu timpul au fost înlocuite cu perne confecționate din pânză industrială, de dimensiuni mult mai mari, 70-80 x 40-50 cm, decorate la capăt prin cusături și broderii  policrome.

Din două lățimi de țesătură sunt piesele folosite ca acoperitori de pat, de perete și de masă, unele  fiind confecționate din fire vegetale  și altele din lână, cu urzeală din fire vegetale.
Din fibre vegetale se executau: lepedeul de cânepă și  fata de masă (măsaiul).

Lepedeul din cânepă  servește ca cearșaf. Odinioară aceasta era acoperitoarea de pat de deasupra. Unele piese sunt albe, din cânepă înălbită cu leșie, iar altele sunt decorate în vergi simple negre, sau în grupuri de vergi.
Măsaiul. Este folosit la acoperirea mesei.  Erau țesute din pânză de bumbac mai fin, în vergi transversale albastre, roșii și uneori  policrome

Acoperitorile de pat din două lățimi de țesătură confecționate din lână sunt: covorul, și pricoiţa.

Covorul. In această categorie intră țesătura decorată  în vergi transversale sau în carouri (coţche) cu urzeala și băteala din păr de lână  roșu și negru folosită ca așternut  care se punea peste lepedeul.
Un alt tip de covor este țesătura cu urzeala din bumbac și băteala din canură care se așază deasupra tuturor pieselor de pe .  Este confecționat din două lățimi de țesătură prinse între ele. Decorul e dispus în registre transversale policrome sau  organizat în chenar și câmp central.

Pricoiţa era confecționată din  două lățimi de țesătură din lână în patru ițe, învăiegată  și flaușată. Culoarea predominantă este albul. Unele piese au fost țesute și în vergi, din lână albă și neagră, fără a fi vopsită. Este folosit atât în casă, ca acoperitoare de dormit  dar și de oieri la stâne.
Îndeletnicirea țesutului și a cusutului artistic se mai practică astăzi de femeile din cele două ținuturi (vezi secțiunea Meșteri populari).
1. Țesături Țara Hațegului
2. Țesături Ținutul Pădurenilor
Surse de informare / documentare:

Persoane intervievate, cărora le mulțumim pe această cale pentru informațiile oferite:
1. Oprea Kiss Alexandru, comuna Cristur, jud. Hunedoara, proprietarul unei mori şi al unui darac de lână funcţionale.
2. Achim Ciprian, primarul comunei Lelese,  interviu privind  tradiţia  agriculturii şi a păstoritului din zonă.  Sărbătorile satului şi  tradiţiile şi obiceiurile comunitare.
3. Maria Poanta, pensionară, domiciliată în comuna Lelese, nr. 13, despre costumul popular şi ţesăturile de interior.
4. Viorica Costa,  pensionară, domiciliată în comuna Lelese, nr. 22, despre costumul popular şi ţesăturile populare.
5. Oprea Anişoara, pensionară,  preoteasă,  despre construcția bisericii ortodoxe din Cinciş,  obiceiurile tradiționale de Crăciun, şezători, clăci etc.
6. Nelu Vaida, pensionar, domiciliat în Cinciş,  depre textele colindelor
7. Lujerdean Mihaela, 53 de ani, bibliotecară, Peştişu Mic, despre portul popular pădurenesc, obiceiuri şi tradiții de Crăciun, colindatul cu dube;  Sâmbăta Floriilor, Paştele, Nedeia  şi sărbătorile familiale.
8. Popa Viorel Anton, învăţător pensionar, din Ghelar născut  în Alun, com. Bunila, despre arhitectura tradiţională din Pădureni,  arhitectura interiorului ţărănesc,  obiceiuri şi credinţe populare.
9. Frenţ Armina, 79 de ani, pensionară, creatoare  de costume populare  pădureneşti şi textile de interior, despre  portul popular şi motivele decorative ale costumului
10. Nopcea Liviu, pensionar, 69 de ani, fost maistru de mină, din General Berthelort despre   păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor tradiţionale; propuneri pentru  eficientizarea activităţii turistice în zonă.
11. Gavriloni Petru,  pensionar, domiciliat în General Bertehelot, nr. 79 despre obiceiurile uitate ale satului. Sânzienele, muma ploii,  ieşitul plugului la arat,  credinţe şi datini.
12. Scorobete Miron, învăţător , 62 de ani, domiciliat în Meria, nr. 10, comuna Lunca Cernii, despre arhitectura tradiţională, ocupaţiile tradiţionale; situaţia contemporană a comunităţii săteşti,
13. Grecu Anastasia, pensionară,  com. Sarmisegetusa, nr. 41, creatoare populară, ţese şi coase   cămăşi populare, cingeie, ponievi şi pricoiţe pentru familie,
14. Grecu Ionel, pensionar, com. Sarmisegetusa, nr. 42 , fost vătaf la nuntă, despre obiceiurile din ciclul familial
15. Socaiu Anton, proprietarul punctului muzeal Muzeal etnografic din Ţara Haţegului,  din Peşteana,care a făcut prezentarea colecţiei organizată într-o casă tradiţională de la începutul secolului XX
16. Ştefănescu Aniţa,  pensionară, 88 de ani, domiciliată în Sarmisegetusa, despre jocurile satului, organizate odinioară la birtul din sat,  obiceiul Sântoaderului,  focurile de primăvară, obiceiurile de Crăciun şi de  Paşti, despre rugi şi Nedei; despre ţesături şi portul popular haţegan
17. Socaci Mikes Silvia, profesoară de istorie-geografie, la şcoala diîn Sântămărie Orlea, despre proiectele culturale  ale comunei ;  despre obiceiuri şi tradiții din Ţara Haţegului
18. Ardelean Nicolae, 656 ani,  domiciliat în satul Ciopeia, com. Sântămărie Orlea, tâmplar, despre meseria de tâmplar, produsele sale: uşi, fereştre, mobilier din lemn, pe care le execută la comandă.
19. Ion Eugen, tinichigiu, 59 de ani,  domicliliat în com. Sântămărie Orlea. Execută  jghiaburi şi burlane din tablă zincată la comandă.
20. Grec Simion, custodele  muzeului de  Etnografie al  Ţării Haţegului din Haţeg, meşter popular. Execută piese de artă decorativă din lemn: cruci, căuce, casete,  statuete decorate prin crestături în tehnică tradiţională.
21. Iancu Rodica, pensionară, profesoară de limba română, domiciliată la Sălaşu de Sus, nr. 69, despre sărbătorile religioase şi de peste an din Sălaşu de Sus, ocupaţii, tradiţionale, şezători şi portul popular  din zonă.

Bibliografie consultată:
1. Ionel Popescu, Hobiţa-Grădişte. File de monografie şi etnografie, Ed. Cosmopolitanart,  Timişoara, 2013.
2. Rusalin Işfănoni, Pădurenii Hunedoarei, Bucureşti, 2013
3. Traian Herseni,  Cercetări antropologice în ţinutul Pădurenilor. Satul Bătrâna, Buc., 1961,
4. Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii în România, I, Buc., 1963
5. Nicolae Popa, Ţara Haţegului – Potenţialul de dezvoltare al aşezărilor omeneşti, Ed. Brumar,Timişoara, 1999
6. Radu Popa, La începuturile Evului Mediu Românesc, Ţara Haţegului, Ed. Şt. Şi Enc., Buc.,  1988
7. P. Stahl; P. Petrescu, Construcţii ţărăneşti din Haţeg, AMET, 1961-1964, Cluj, 1968,p. 95-136
8. R. Vuia, Portul popular din Ţara  Haţegului, Ed. Meridiane,  Buc., 1962
9. R. Vuia, Potul popular al pădurenilor din regiunea Hunedoara, Ed. Meridiane, Buc., 1960
10. Ion Conea, O nestemată a pământului românesc: Ţara Haţegului, în vol., Plaiuri Carpatice,  Ed. Sport Turism, Buc., 1984
11. Alexandru Vlad, Monografia comunei Ghelari, Ed. Emia, Deva, 2003
12. Ion Conea, Clopotiva, un sat din Hațeg, ediția a II-a, București, Ed. Acad. Rom. 2010.
 
Acest site nu reprezintă neapărat poziția guvernului Elvețian, nici nu implică o responsabilitate din partea acestuia.
Autorii dețin în totalitate responsabilitatea pentru conținutul publicat.
Vizualizați întreg conținutul la rezoluție de cel puțin 720 pixel.
Back to content | Back to main menu