Obiective istorice în comuna Vețel - Tara Hategului Tinutul Padurenilor

Go to content

Main menu:

Obiective istorice în comuna Vețel

Ținutul Pădurenilor > Vețel
Așezarea neolitică de la Mintia
Cele mai vechi urme de locuire de pe Valea Mureşului, din perimetrul actual al comunei Veţel, datează din epoca pietrei şlefuite. În nord-vestul Mintiei, în dreptul kilometrului opt al şoselei care leagă Deva de Ilia, s-a descoperit în cursul anului 1968 o aşezare neolitică.

Cercetarea, făcută cu prilejul construcţiei termocentralei, a dus la descoperirea câtorva locuinţe de suprafaţă, a unor materiale ceramice şi obiecte din piatră şi os răspândite pe o arie de jumătate de km". Locuinţele erau aşezate pe un strat de culoare închisă, la o adâncime de 1,30-1,50 m faţă de nivelul actual de călcare. Distanţa dintre ele varia între 2 şi 35 m, situaţie care indică o aşezare neolitică de tip risipit. Pereţii locuinţelor au fost realizaţi din bârne şi pari pe care s-au fixat împletituri de nuiele acoperite cu un strat de lut amestecat cu paie şi pleava, gros de 10-15 cm. în preajmă şi în incinta caselor s-au descoperit fragmente de vase cu corpul bombat şi toarte în partea superioară, realizate din pasta brun-roşcată, cărămizie şi neagră. S-au identificat, de asemenea, vase de mici dimensiuni realizate din ceramică fină, ornamentate cu benzi incizate sau linii scurte, şi o figurină zoomorfă.

Din şirurile arheologice au ieşit 600 de piese litice: răzuitoare, lame de silex cioplit, de diverse dimensiuni, topoare din piatră şlefuită de tip calapod şi cu orificiu de inmanusare, un fragment de râşniţa, săpăligi etc. Pornind de la caracteristicile ceramicii şi ale obiectelor din piatră şi os, Liviu Marghitan încadrează aşezarea neolitică de la Mintia în categoria celor de tip Turdaş.

Vestigii dacice
Cercetările arheologice au demonstrat existenţa unor urme de locuire în zona Mintia datate în perioada preromană. în campaniile din 1929-1930 şi 1966 s-a identificat în aşezarea civilă şi în castrul roman de la Micia ceramică dacică de tip Latene-târziu, specifică nivelului de dezvoltare al populaţiei autohtone.
Vasele din pasta neagră lucrată cu mâna erau decorate cu butoane, linii vălurite şi brâie incizate. Prezenţa în aşezarea de la Micia a unor ceşti dacice, care nu ridică nici un dubiu în privinţa etnicităţii lor, în coexistenţa cu ceramică romana reprezintă dovada continuităţii populaţiei autohtone. Probabil, în perioada construirii castrului, romanii au folosit populaţia băştinaşă la diferite muncii.

Monumente istorice
Biserica de lemn din Mintia era aşezată în mijlocul cimitirului ortodox, mărginit la răsărit, la cea. 80 de metri, de calea ferată, iar la apus de drumul spre raul Mureş. Biserica figurează cu numărul 1459 pe lista monumentelor istorice aprobată printr-o
Biserica de Lemn de la Mintiahotărâre a consiliului de miniştri din 1950. Anul construcţiei lăcaşului de cult, cu dimensiunile 11,50 m lungime, 4,50 m lăţime şi 4,80 m înălţime, nu este cunoscut cu precizie. Se presupune că a fost adusă dintr-un sat din Munţii Apuseni, aproximativ în jurul anului 1768. A fost montată la Mintia pe locul unui lăcaş de cult mai vechi realizat din lemn. Majoritatea bisericilor de lemn din zona au fost construite de meşteri străini în urma unor comenzi şi montate unde erau necesare comunităţilor ortodoxe. în 1964, preotul Gheorghe Caragea arata că s-au executat lucrări de conservare în 1957 în valoare de 4000 lei, din care 2000 proveneau din fondul parohial, iar restul de la Departamentul Cultelor. Biserica a fost construită din bârne de stejar aşezate una peste alta în lungime, plafonul sf pereţii interiori erau căptuşiţi cu scândura de brad. Tavanul era în întregime boltit, iar corpul bisericii era învelit cu şindrila. În prezent, biserica este expusă în Muzeul Ţăranului Roman din Bucureşti, într-un spaţiu acoperit, care nu a permis păstrarea acoperişului şi a turlei.
Pe peretele sudic, legată de "Judecată de Apoi", apare scena "Răstignirii", simbol al jertfei supreme realizate de Mântuitor pentru iertarea păcatelor tuturor oamenilor. Momentul "Jertfirii" este întărit figurarea sub "Răstignire" a doi Serafimi, aluzie la cunoscută lauda a jertfei, când se cântă "Trisaghionul" (Sfinte Dumnezeule, Sfinte Mare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi). Tot ca aluzie la jertfă trebuie interpretat animalul dus pe umăr de unul dintre cele două personaje din "învierea Morţilor" . În stânga tabloului "Răstignirii" şi deasupra scenei cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se afla imaginile sfintelor Nedelea şi Varvară.
Sfânta Nedelea e reprezentată în picioare, în costum imperial, având în mâna dreaptă o cruce, iar pe cap o maramă scurtă şi o coroană. Poarta cercei şi are trăsături frumoase, feminine. Un aspect demn de relevat este prezentă în tabloul cu "Judecată de Apoi" a accentelor satirice, în rândul celor care sunt chinuiţi de flăcările iadului fiind înfăţişaţi Zlătarul (reprezentantul feudalizării), crâşmarul, prostituată şi preotul păcătos. Aceasta este cea mai veche reprezentare de acest tip din pictura medievală românească.
Biserica Reformata Mintia
Biserica Reformata din MintiaBiserica de zid cu hramul „Sfântul Nicolae” din Leșnic, comuna Vețel, județul Hunedoara, a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea.
Biserica din Leşnic a fost amintita prima dată de către I.D. Ştefănescu în cartea "La peinture religieuse en Valachie et en Transylvanie depuis Ies origiens jusqu au XlX-eme siecle", că unul dintre cele mai vechi monumente ale Hunedoarei. Cercetarea sistematică a ansamblului pictural din lăcaşul de cult s-a făcut începând cu anul 1961, prin specialiştii Direcţiei Monumentelor Istorice, cu ocazia inventarierii monumentelor din regiunea Hunedoara. Din colectivul de cercetare au făcut parte arhitectul Eugen Vasiliu şi arheologul Nicolae Puscaru. în 1962, Vasile Drăguţ a completat şi corectat schema iconografică prezentată de I.D. Ştefănescu. Alte cercetări au fost făcute în 1973 de Eleonora Cincheza-Buculei. explicabila tânguirea: "Oh, fratele meu, cât de mult am suferit în ţară străină pentru păcatele melel" Spaţiul foarte mare alocat "Judecăţii de Apoi" se datorează accentului pus de ctitor pe ideea de păcat şi de sinceră căinţă, aşa încât, el şi cei care au păcătuit asemeni lui, să primească iertarea în "Ziua Judecăţii".


Pe locul fostei Biserici de LemDiferite scene datate conform elementelor stilistice au fost realizate în 1772, pentru că atunci s-a realizat un "proscomidiar" din lemn. Structura scenelor de pe peretele estic este complexă. Deasupra uşilor împărăteşti este înfăţişata "Treimea" după tipar iconografic catolic. Tatăl şi Fiul aşezaţi pe tron ţin în mână un glob pământesc timbrat cu o cruce şi au deasupra Duhul Sfânt sub forma unui porumbel. Doi îngeri sunt îngenuncheaţi de o parte şi de alta a "Sfintei Treimi", există apoi trei medalioane cu profeţi, iar în registrul inferior două medalioane cu simbolul evangheliştilor. Tot sub formă de medalioane sunt înfăţişate scenele "îndoială lui Toma", "Schimbarea la fata", "Tăierea împrejur" şi "Intrarea în biserică". în partea inferioară a pereţilor, de o parte şi de alta a deschiderii dinspre altar, sunt redate patru scene. La nord se afla "Naşterea lui Hristos" şi "Botezul", în registrul superior "Sfânta Paraschiva" şi "Vindecarea orbului", iar în registrul inferior "Adormirea Maicii Domnului" şi "Intrarea Fecioarei Maria în biserică".

Picturile din altar sunt opera unui alt meşter. Bolta, împărţită în două, are spre est figura orantei, iar spre vest pe "Dumnezeu Tatăl" şi îngeri. Pe perete, de la stânga la dreapta, sunt înfăţişaţi Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, Isus Arhiereu binecuvântând, Ioan Gură de Aur şi arhidiaconul Stefan. Figurile din altar sunt de dimensiuni mari. în prezent, datorită degradării se zăresc doar liniile care conturează figurile sfinţilor. Autorul picturilor din altar este, după părerea lui Vasile Drăguţ, Nicolae din Piteşti. Ipoteza să se bazează pe asemănarea dintre iconografia de la Leşnic şi cea de la Gurasada, executată în 1765 de zugravii Ioan din Deva şi Nicolae din Piteşti. Biserică din Leşnic rămâne o pagină evocatoare din istoria romanilor transilvăneni din secolul al XV-lea.
Comuna Vetel, Sat Boia Barzii, Biserica de Lemn Pogorarea Sfantului DuhBisericile de lemn din Muncelu Mic, Muncelu Mare, Boia Barzii şi Runcu Mic. Documentele şi tradiţia orală subliniază importanta arhitecturii de lemn în trecutul romanilor hunedoreni. Alături de izvoarele istorice scrise stau mărturie clădirile de lemn, în special bisericile. Cercetarea lor a fost în ultimii 50 de ani în atenţia istoricilor de artă. Materialul publicat până în prezent este redus, iar timpul a dus în mod inevitabil la dispariţia multor mărturii.

Monumentele ecleziastice din satele comunei Veţel aflate în Munţii Poiana Rusca indica starea socială şi economică precară a comunităţilor. Proporţiile reduse, sobrietatea exteriorului şi izolarea au făcut ca bisericile de lemn din Muncelu Mare, Muncelu Mic, Boia Barzii şi Runcu Mic să intre relativ târziu în atenţia cercetătorilor. Lipsa unei legislaţii corespunzătoare privind conservarea lor şi sărăcia localnicilor au determinat denaturări. Acoperişul din "sită" (şindrila) a fost înlocuit cu ţiglă sau cu tabla.
Cele patru biserici de lemn din satele de pădureni, care aparţin administrativ comunei Veţel, sunt construcţii din bârne aşezate orizontal şi îmbinate la capete.
Învelitoarea externă este confecţionată din şindrila, îmbinarea şi fixarea bârnelor, a sarpantei şi a şindrilelor s-a făcut prin metode tradiţionale, specifice lemnarilor, fără intervenţia mijloacelor de provenienţă orăşenească. Chiar uneltele folosite erau cioplite din lemn. în principiu, toate bisericile se compun dintr-o tindă (pronaos) şi o navă (naos), despărţite printr-un zid transversal. Naosul este separat de altar de iconostas sau catapeteasma.

Aceste elemente se ordonează de la vest spre est, dând bisericii o dezvoltare şi o structură longitudinală. în interior, pronaosul şi pridvorul au fost tavanite. în tavanul pridvorului bisericii din Muncelu Mare s-a practicat o deschizătură care asigura accesul la clopotniţă. în naos s-a realizat o boltă cilindrică longitudinala, iar în altar o boltă asemănătoare. Bolta cilindrică presupune o contaminare cu arhitectură de piatră din perioada romanică, influenta acesteia nefiind exclusă, fiindcă în ambianţa bisericilor s-au păstrat câteva exemple de bolţi cilindrice, de pildă în Moldova la Biserică Sfântul Nicolae din Rădăuţi.
Castelul generalului austriac Gyulay Ferencz
Castelul a fost construit în secolul XVII de către Gyulay Ferencz, un general austriac, singurul copil al nobilului maghiar Gyulay Ignacz. Ferencz a ridicat conacul în locul unui imobil de dimensiuni mai mici. Familia generalului stăpânea pe-atunci toată localitatea Mintia, căreia i-a adăugat la nume titlul Marosnemeti, de la maghiarul „nemet” care înseamnă „neamţ”.
La Castel au locuit mai mulţi descendenţi ai familiei Gyulay. În 1806, documentele pomenesc că moşia Mintia era stăpânită de Gyulay Istvan. Au urmat Albert şi K.R Gyulay. Contesa Constance Gyulay de Mintia, care s-a căsătorit cu Ladislau Kuun de Osdola, a moştenit apoi domeniul împreună cu fratele ei, Ludovic. În 1848, familia Gyulay se refugiază la Cluj, iar după revoluţie revin la Mintia doar Ludovic, Ladislau Kuun şi soţia sa, Constance, şi copiii acestora, Irene şi Geza.
Ludovic a fost ultimul moştenitor din familia Gyulay. El a scris peste 100 de jurnale despre conac şi despre Mintia. Toate sunt păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca”. Ludovic Gyulay a modificat imobilul în anul 1834, dându-i forma pe care o are astăzi. Citeste mai mult aici >
Castelul generalului austriac Gyulay Ferencz
 
Acest site nu reprezintă neapărat poziția guvernului Elvețian, nici nu implică o responsabilitate din partea acestuia.
Autorii dețin în totalitate responsabilitatea pentru conținutul publicat.
Vizualizați întreg conținutul la rezoluție de cel puțin 720 pixel.
Back to content | Back to main menu